Viitorul acționar majoritar al FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că este nemulțumit de hotărârea CAF de a respinge memoriul clubului giuleștean în cazul "bricheta" și a precizat că gruparea "alb-vișinie" va continua să-și caute dreptatea în acest caz.
"N-am ce să comentez, dar mă așteptam ca decizia CAF să fie una corectă. Copos s-a întâlnit cu conducerea și am înțeles că se va merge mai departe, la FIFA, parcă. A fost un caz în Grecia, am înțeles că există un precedent…", a afirmat Taher.
Omul de afaceri iordanian a precizat că Rapidul nu este o echipă care să poată fi mulțumită cu locul trei, dar în acest sezon nu se poate mai mult, deoarece "jocurile" au fost făcute dinainte. "Nu mai putem să facem nimic sezonul acesta, jocurile au fost făcute dinainte. Vedem la anul", a spus Taher.
Taher schimbă organigrama la Rapid
Viitorul acționar rapidist a menționat că pregătirea sezonului următor a fost începută deja, fiind formată o comisie care va analiza transferurile care vor fi făcute la Rapid, comisie din care vor face parte acționarul George Copos, președintele Consiliului de Administrație, Constantin Toma, Alexandru Bunea, membru în Consiliul de Administrație, directorul general Constantin Zotta și directorul general-adjunct Grigore Sichitiu.
"A fost stabilită o comisie care va discuta transferurile, formată din domnii Copos, Toma, Bunea, Sichitiu și Zotta. Antrenorul cere un jucător, un post anume, poate propune numele jucătorului, iar Comisia negociază cu jucătorul sau cu jucătorii vizați. În același timp, comisia propune și ea numele unor jucători. Nu o să mai fie cum se proceda uneori, ca antrenorul să negocieze contractul jucătorului", a spus Taher, care a adăugat că Sichitiu va pleca, în curând, după jucători în Argentina.
Fathi Taher a explicat că vor fi recompensate persoanele care vor contribui la transferul unor jucători valoroși: "Dacă, de exemplu, un jucător este adus de Sichitiu, iar jucătorul confirmă, cel care l-a adus, respectiv Sichitiu, primește un «share», o cotă parte când fotbalistul este vândut". El a adăugat că oficialii FC Rapid intenționează să angajeze un manager care să se ocupe "de branding și de administrarea clubului".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER